„Spre orice colţ al lumii poate să zboare,
Din vârful de munte cu ochi de cicoare,
Din peştera oarbă cu ochiul de ceară,
Din şarpe de apă cu duhul de seara:
Calatorul prin nouri.       …
El tot ce-a fost, şi este, şi tot ce va să vie
Ascultă, şi priveşte, şi spune, fiindcă ştie
De-i vreme de războaie, de-i vreme de trăit,
De-i vreme pentru coasă, de-i vreme de murit.  

Pe orice om al zării îl ştie cinstit,
Şi-l face-n tăcere să vadă, liniştit,
De-i liber în lumea în care trăieşte
Dând leacuri la boale din iarba ce creşte.  

De-i solul lui Zalmoxe, de-i solul nimănui,
De are chipul palid şi sufletul haihui,
De are ochi de vultur şi gândul neclintit,
De-i muritor în viaţă, ori poate numai mit ne-mplinit,
Ce-i pasă lui, Călătorului…”

Anunțuri