DOCTOR EBEN ALEXANDER

„Ca si chirurg nu credeam in viata de dupa moarte. Am crescut intr- o lume stiintifica, fiu de neurochirurg. Am urmat pasii tatalui meu si am devenit neurochirurg academic, profesand la Scoala Medicala Harvard si la alte universitati. Am studiat ce anume se intampla cu creierul omului aflat pe moarte si intotdeauna am crezut ca exista explicatii stiintifice foarte bune pentru calatoriile din afara trupului descrise de cei care au trecut prin moarte clinica.

Creierul este un mecanism uimitor de sofisticat, dar extrem de delicat. Daca reduci putin cantitatea de oxigen pe care o primeste, va reactiona. Nu era surprinzator faptul ca cei care trecusera prin traume severe se intorceau din experientele lor cu povesti ciudate. Dar asta nu insemna ca fusesera intr-un loc real.

 Nu ii intelegeam pe cei care voiau sa creada ca Iisus era mai mult decat un om bun care suferise din cauza lumii. Ii compatimeam pe cei care voiau sa creada ca undeva exista un Dumnzeu care ne iubeste neconditionat..

Doctorii din Spitalul General Lynchburg din Virginia, spital in care lucrasem ca neurochirurg, au determinat ca am contractat o bacterie foarte rara de meningita, care ataca de regula nou-nascutii. Bacteria E. Coli intrase in lichidul cerebro-spinal si imi devora creierul. Cand am intrat in camera de urgenta in acea dimineata, sansele mele de supravietuire in alta stare decat cea vegetativa, erau minime. In curand scazusera la niciuna. Sapte zile am stat in coma, cu trupul inert, cu functiile creierului oprite. Apoi, in dimineata celei de-a 7-a zi in spital, pe cand doctorii dezbateau daca sa intrerupa tratamentul sau nu, ochii mei s-au deschis.

Nu exista o explicatie stiintifica pentru faptul ca, in timp ce corpul meu era in coma, mintea mea-constiinta mea, erau in viata. In timp ce neuronii mei erau complet inactivi din cauza bacteriei care ii atacase, constiinta mea fara creier calatorea intr-o alta dimensiune mai mare a universului: o dimensiune despre care nu visasem ca exista si despre care, inainte sa intru in coma, as fi zis ca este imposibila. Dar acea dimensiune descrisa de multe personae care au trecut prin moarte clinica exista, iar ceea ce am vazut si invatat acolo m-a dus efectiv intr-o lume noua: o lume in care suntem mai mult decat creierul si corpurile noastre, unde moartea nu este sfarsitul constiintei, ci mai degraba un capitol dintr-o calatorie vasta si nemarginit de pozitiva. Nu sunt prima persoana care a descoperit dovada ca exista constiinta in afara trupului. Priviri scurte si minunate ale acestei realitati sunt vechi de cand lumea. Dar, din cate stiu, in afara de mine, nimeni nu a mai calatorit in aceasta dimensiune, cat timp cortexul nu functiona si corpul se afla sub observatie medicala continua, asa cum am fost eu timp de 7 zile de coma. Toate argumentele impotriva acestor experiente sugereaza faptul ca ele sunt rezultatul slabei functionari ale creierului. Totusi experienta mea se desfasura nu in timp ce cortexul functiona slab, ci in timp ce nu functiona deloc. Aceasta se intampla din cauza meningitei si a implicarii globale corticale atestata de raze CT si examinari neurologice. Potrivit conceptului medical curent al creierului si mintii, nu puteam ca eu sa fi experimentat cat de putin constiinta in timpul comei, cu atat mai putin odiseea super-reala si complet coerenta pe care am trait-o. Mi-a luat luni sa accept ce mi se intamplase. Nu doar imposibilitatea medicala de a fi fost constient in timpul comei, dar cel mai important, lucrurile care s-au intamplat in acele momente. creierul nu este nicidecum „sediul” sau „generatorul” conştiinţei, aşa cum s-a crezut până acum.

…Am ajuns intr-un loc cu norisori pufosi care se reliefau pe cerul albastru. Mai sus decat norii erau fiinte uimitoare care strabateau cerul. Pasari? Ingeri? Aceste cuvinte au aparut mai tarziu cand am inceput sa scriu experientele traite. Dar niciunul dintre aceste cuvinte nu sunt pe masura fiintelor care erau cu totul diferite fata de ce vazusem vreodata. Erau mult mai avansate. Forme mai marete. Un sunet imens si rasunator ca un cantec glorios, a venit de sus si m-am intrebat daca fiintele ciudate il produceau. Mi-am imaginat ca bucuria acestor creaturi consta in producerea acestor sunete, bucuria lor fiind atat de mare incat nu se putea exprima altfel decat prin cantec. Sunetul era palpabil, aproape material, ca o ploaie pe care o simti pe piele, dar care nu te uda. Vazul si auzul nu erau separate in acest loc. Puteam auzi frumusetea vizuala a trupurilor argintii a acelor fiinte de deasupra si puteam vedea perfectiunea vesela a cantecului lor. Se parea ca nu puteai vedea sau auzi nimic din lumea aceasta fara sa devii parte din ea, fara sa i te alaturi intr-un fel misterios. De fiecare data cand puneam o intrebare, primeam raspunsul instantaneu intr-o explozie de culori, dragoste si frumusete care sufla prin mine ca un val izbitor. Interesant despre aceste izbituri nu era doar faptul ca imi opreau intrebarile coplesindu-le, ci raspundea la ele intr-un mod care depasea limbajul. Ganduri ma invadau in mod direct. Dar nu era ca aici pe pamant. Nu erau vagi, imateriale sau abstracte. Aceste ganduri erau solide si imediate, mai tari decat focul si mai umede decat apa si, cand le-am primit am fost in stare sa inteleag instantaneu si fara efort concepte care mi-ar fi luat ani pentru a le intelege pe deplin in viata mea pamanteasca.

Stiu foarte bine cat de extraordinar, de necrezut par toate astea. Daca mi-ar fi spus cineva, chiar un alt doctor o poveste ca asta, in zilele dinainte, as fi fost sigur ca se afla sub vraja unor iluzii. Dar ce s-a intimplat cu mine a fost departe de a fi un delir, a fost la fel de real sau mai real decat orice alt eveniment din viata mea. Ce mi s-a intamplat cere explicatii. Fizica moderna ne spune ca universul este o unitate nedivizata. Desi se pare ca traim intr-o lume de separatie si diferente, fizica ne spune ca fiecare obiect si eveniment din univers este complet intretesut cu alte obiecte si evenimente. Inainte de experienta mea, aceste idei erau abstractii. Astazi ele sunt realitati. Nu numai ca universul este definit prin unitate, dar si prin iubire. Universul, asa cum l-am experimentat in coma, este – am observat cu uimire si bucurie – acelasi despre care atat Einstein cat si Iisus au vorbit in moduri diferite. Mi-am petrecut zeci de ani ca neurochirurg la unele dintre cele mai prestigioase institutii medicale din tara noastra. Stiu ca multi dintre colegii mei -asa cum am facut si eu -sustin teoria ca, creierul, si in special cortexul, genereaza constinta si ca traim intr-un univers lipsit de orice fel de emotie, cu atat mai putin de dragostea neconditionata pe care, stiu acum, o are Dumnezeu si universul pentru noi. Ce s-a intamplat cu mine a distrus aceasta teorie, si am de gand sa-mi petreac restul vietii investigand adevarata natura a constiintei si sa explic faptul ca suntem mai mult, mult mai mult, decat creierele noastre fizice. Nu ma astept ca acest lucru sa fie o sarcina usoara, am invatat asta de prima data dupa ce am fost destul de bine sa ma intorc in lume si sa vorbesc si cu alte persoane in afara de sotia mea despre ce mi s-a intamplat. Privirea politicoasa dar sceptica, in special in randul prietenilor mei medici, m-a facut in curand sa-mi dau seama ce sarcina dificila am: sa ii fac pe oameni sa inteleaga enormitatea a ceea ce am vazut si experimentat in acea saptamana.

Astazi multi cred ca adevarul spiritual al religiei si-a pierdut puterea si ca stiinta, nu credinta, este drumul catre adevar. Inainte de experienta mea si eu am crezut asta. Dar astazi sunt o persoana diferita la nivel profund fata de cea care eram inainte, pentru ca am trait o clipa a acestei realitati. Si ma poti crede cand iti spun ca va merita fiecare moment de munca pe care il depunem si pentru cei care vin dupa noi pentru a le descoperi aceasta realitate.”

Anunțuri