„Omul nu este numai carne, oase si sange, care putrezesc, ci si altceva: duh in care se cuprinde o sclipire din Duhul lui Dumnezeu. Omule, vezi ce faci cu aceasta licarire dumnezeiasca din tine! Sta in puterile tale sa o faci sa creasca sau sa o inabusi sub obroc si sa o faci sa piara! Va veni vremea cand toti vom da seama de asta! Tu, in marginirea ta, te gandesti sa ai ai ale lumii, sa te bucuri de toate si sa nu te pui rau nici cu Dumnezeu. Sarmana, stramta ratiune omeneasca! Cine este cu Dumnezeu, greu poate fi placut oamenilor si greu se poate bucura de toate ale lumii. Tu insa mai cu osardie te rogi pentru ‘fericirea’ ta, ceri casatorie, bani, indepartarea vrajmasilor, spor la serviciu si la scoala, avansare si belsug in casa…Si foarte rar iti doresti lumina de sus si mantuire. Asta pentru ca esti foarte bine infipt in tarana din care ai iesit. Doresti toate cele pamantesti si esti nefericit, fiindca nu intelegi ca viata ta este trecatoare: “Omul, ca iarba, zilele lui, ca floarea campului, asa va inflori. Ca vant a trecut peste ele si nu va mai fi si nu se va mai cunoaste nici locul sau” (Ps. 102). Ti le doresti pe toate pentru aici si acum, dar viata ta nu se sfarseste aici. Ar fi usor! Este insa un maine, un maine de care nimeni nu scapa. Un maine cand toate ale tale vor trece de la intuneric la lumina si se vor pretui nu cu masura ta. Deci, grabeste-te cat mai ai timp! Schimba-ti viata! Ca iata, acum este vreme potrivita, acum este ziua mantuirii!”        
Preotul martir Constantin Sarbu-„Lacrima si Har”

Anunțuri